După cum se poate observa din postările mele, sunt o iubitoare de flori. Posibil ca acest fapt să se datoreze și bunicii mele căreia ei, spre deosebire de mine, îi plac mai mult plantele de ghiveci. Și se pare că vorba aceea în care se zice că nepoții seamănă cu bunicii este adevărată, în dreptul meu cel puțin la capitolul flori.
Așa că am ajuns în satul copilăriei mele și fiind în perioada bujorilor, am decis să ies la poze. Cu toate că eram în sat, am încercat să găsesc un loc de fotografii care pare urban, iar acesta s-a dovedit a fi curtea școlii. Ca un copil mi-am luat brațul cu flori ca și cum l-aș duce doamnei învățătoare și am plecat spre ȘCOALĂ.
Și atunci ca și acum (în momentul scrierii) sunt uimită cum de s-a nimerit a pica fix în Ziua copilului și într-adevăr poate fi un clișeu însa este unul prea frumos și m-a facut să mă simt din nou eleva în ciclul primar.
Ma gândesc în urmă cu bucurie la zilele de școală, la mentorii noștrii, la pauzele lungi în care zburdam prin curtea școlii sau pe terenul de football, handbal, volei, tenis și alte sporturi care le practicam toate pe același teren.
Îmi amintesc cu drag de pauza mare în care veneau cornul și laptele, gurmanda din fire nu mă săturam doar cu laptele meu și mulțumită celor mofturoși, eu mai aveam parte de înca un lapte.
Când ajungeam deja prin clasa a opta eram elev de serviciu, fiind prima elevă cu care dădea ochii fiecare persoană ce intra în incinta școlii, sunam din clopoțel și ajutam la transportarea cornului și laptelui de la stradă în interiorul cladirii. Mă simțeam superioară colegilor mei la fel cum îi vedeam pe cei mai mari fiind elevi de serviciu. Întotdeauna aveam un respect enorm față de elevii mai mari și îmi doream să cresc mai repede sa ajung ca ei. Acum dacă m-aș întâlnii cu fetița aceea de acum aproape 10 ani, i-aș zice să se bucure cât mai mult de anii de copilărie și de zilele de școală chiar dacă unele par că nu se mai termină.
Aș avea atât de multe de povestit încât aș putea scrie o carte, însă până la carte am să scriu aici și poate în felul acesta vă aduc nostalgie si melancolie si în inimile voastre. Poate mai mergeți sa vă salutați foștii profesori sau învățători și le mulțumiți pentru tot ce făcut pentru voi. Pentru zilele în care v-au crezut că sunteți bolnavi, doar ca să scăpați de vreun test sau ascultare, cu siguranță nu sunt singura care a făcut asta. Pentru zilele în care existau ore în aer liber, pentru orele care vă dadeau lecții de viață, pentru minutele care vă scotea la tablă și deși nu vă descurcați, erau indulgenți, pentru secundele care vă iertau că nu ați pregătit tema pentru acasă și nu în ultimul rând, pentru anii care ne-au fost ca niște parinți.
Sunt sigură că fiecare dintre voi ați experimentat asemenea bucurii și nu sunt singura care se umple de entuziasm si devine ca un copil amintindu-și de vremurile trecute.
Fotografiile sunt facute în curtea Școlii Gimnaziale ” Traian Savulescu” din localitatea Izvoarele, județ Prahova.
În ziua aceea fiind 1 Iunie, nu am găsit deschisă și clădirea, dar mi-a fost deajuns să intru în curte și să mă bulverseze o căruță de amintiri.
