Poate că dacă nu ar fi fost carantina, la momentul scrierii acestui articol mi-aș fi ținut puiuțul in brațe. Zic asta deoarece am stat în casă prea mult timp, fără exercițiu fizic și fără prea mult efort depus. Asta însemnând că nu va ieși datorită efortului fizic depus de mine, ci când va vrea el. Ce poți face într-un apartament din București decât curățenie și mâncare. Și până la urmă câtă curățenie poți face, ajungi la un moment dat să nu mai fie nevoie sa dai cu lavabil in casă pentru că deja ai spălat toți pereții cu apă și detergent, de plictiseală.
Mă gândeam să fac articolul acesta cu informații referitoare la cele 9 luni sau 40 de săptamani de sarcină. Însă eu la momentul redactări sunt in 38 sau 39 de săptămâni de sarcină. Zic 38 sau 39 deoarece dupa calculul de calendar am 38, iar dupa cel de ecograf am 39 și deci încă mai am de purtat minunăția din burtică, asta însemnând că nu pot scrie toate informațiile necesare umplerii unui jurnal întreg de sarcină. Probabil nu va mai dura mult și probabil urmatorul articol va fi tocmai despre experiența sarcinii.
Dar până atunci am să vă vorbesc despre două lucuri:
Cum este să cumperi o rochie de la H&M în pandemie și despre cum cred că asta a fost ultima ședință foto înainte de a ne mări mica noastră familie.
În primul rând despre rochie.
H&M nu are un magazin principal asemănător Asos care să livreze în toată lumea ci este organizat pe țări. Spre exemplu am văzut anul trecut o fustă roz midi superbă la ei dar pe site-ul din Franța. Și de atunci mai verific colecțiile lor pe mai multe țări. Așa se face că și rochia aceasta am văzut-o mai întâi acolo, dar am zis totuși să aștept poate poate o vor pune și în România. Și a fost bine că am așteptat.
Chiar dacă marimea M apărea ca fiind disponibilă nu o puteam pune în coș pentru că probabil mărimea respectivă era în coșul altei persoane. Și am tot sperat că cineva se răzgandește timp de vreo două săptămâni, după care spre uimirea mea (verificând site-ul României de mai multe ori pe zi) am putut să o cumpăr. Iar comanda a sosit la mine abia după alte două săptămâni. Ce mai contează acum, este la mine în șifonier și tare o prețuiesc!
Și acum despre treaba cu livrarea pe țări diferite
Dacă mie îmi pică pe ceva anume nu mă poate calma nimeni. Același imprimeu al rochiei este și pe o fustă midi tot de la ei. Și da, până la urmă fusta a apărut și în Romania, dar de data aceasta nu am mai prins să o cumpar pentru că mereu erau blocate mărimile cu toate că apareau ca fiind disponibile. Și atunci am apelat la cineva tare drag mie, ghiciti de unde, din Franța să mă ajute cu adresa de livrare. Plata am facut-o eu, dar coletul va sosi acolo. Și referitor la pandemie, probabil știți că Franța este mai afectată decât România, iar acolo nu s-au livrat decât coletele cu bunuri esențiale.
Așadar coletul meu nici la data actuală nu a sosit dat fiind faptul că nu este un bun esențial. Dar aștept, nu ca și cum aș putea îmbrăca o fusta de marime M peste o burtică de graviduță.
Simt că nu mai este mult până îmi voi ține puiul în brațe așa că ne-am hotărât să mai facem o ultimă ședință foto acum cât mai suntem doar noi doi. Bineînțeles că toate pozele sunt cu mine, dar asta e altă discuție. Pozele sunt făcute în parcul Carol din București, este la capătul străzi unde noi locuim. Am ieșit cât mai devreme cât încă nu erau persoane în parc, dar stați liniștiți – vezica mea a știut când este momentul să ne întoarcem acasă pentru a nu fi periculos pentru noi de a ne infecta și anume până când putem sta fără să ne întâlnim cu alte persoane.
Alte rochițe noi nu am mai cumpărat pentru alte poze deoarece în primul rând mă omoară așteptarea și în al doilea rând nu mai stă bine nimic pe mine. Vorba cuiva: “Arăți ca o BALOȘNIȚĂ!” :))
Acum merg ca o rățușcă și obosesc și mai repede decât normal, mai ales mulțumită pandemiei că m-a ținut în casă. Mai multe despre sarcină vă voi povestii în următorul articol.
Sunt foarte mulțumită de ce a ieșit și aștept cu nerăbdare următoarea dar în formulă de trei.
Pe site-ul din România al celor de la H&M nu am mai văzut rochia, în schimb pantofii îi mai puteți găsi la Reserved online, desigur. Iar bujorii sunt de la florăria de la colț.