Chiar dacă Valentine’s day și Dragobetele au trecut, outfitul acesta pe care vi-l propun stă în picioare și pentru o seară romantică împreună cu iubitul sau soțul, dar bineînțeles și pentru acele sărbatori.
Mi-am cumpărat rochia aceasta din Zara acum ceva timp și mi-a plăcut foarte mult pentru culoare pentru decență, pentru lungime. Pentru că iubesc decența, imediat cum văd o rochie asemenea sar imediat pe ea. De ceva ani avem trend-ul acesta cu rochiile midi și tare mult îl ador, știind că moda este circulara, schimbătoare, în câțiva ani cine știe ce haine se vor mai găsi in magazine, așa că eu îmi fac provizii de acum pentru atunci.
Că tot am adus în vorbă capitolul decență aș vrea să îl detaliez spunându-vă vouă fetelor că decența implică acel element surpriză și lasă mintea barbaților deschisă către imaginație. Poți fi o cireșică și decentă in același timp. Important este să știi când și unde.
Plimbându-mă prin oraș pentru treburile mele văd adeseori atâtea fete/femei care nu mai au acea doză de mister. Da, știu și eu sunt fată și îmi place ca, în cazul meu, soțul să ma privească în fiecare zi ca și atunci când ne-am văzut pentru prima dată, dar asta nu înseamnă că trebuie sa merg dezbrăcată pe stradă și să atrag atenția tuturor. Și apoi vă aud că vă plânge-ți cu privire la nerușinarea bărbaților cu care vă abordează.
În viață culegi ce semeni, iar acum nu vorbesc despre acele persoane care își vând corpul, nu este treaba mea să judec pe nimeni, eu doar scriu aceste rânduri să vă zic, vorbind adesea cu soțul meu, că bărbații adevărați apreciază decența. Nici nu vă sugerez îmbrăcămintea asemenea celor purtate de călugărițe. Eu doar vă sugerez să păstrați o aură misterioasă pe voi și la capitolul îmbrăcăminte, pentru că știm cu toții, prima impresie conteaza. Pentru mai departe, cum vă comportați, cum vorbiți poate vom vorbi cu altă ocazie.
În cea de-a doua parte a articolului voi vorbi cu voi, în special fetele minione, cele mici de statură. Cum spuneam, am cumpărat rochia asta pentru că m-a înnebunit totul la ea, însă avea o mică problemă în special pentru mine, era cam lungă. Cum am doar 1,67 nu mă avantaja prea mult lungimea așa că am scurtat-o. Este un mic truc pe care sigur toți îl știți și pe care îl subliniez și eu încă o dată. Totul în viață se rezolvă cu răbdare și voință. Așa că am ajuns acasă și cu cel mai mare calm, pentru că sunt o personă repezită, mi-am tăiat-o și am făcut-o perfectă pentru corpul meu. Am scurtat 10 cm.
La final las o poză cu rochia și de unde am luat-o.
Rochia este de la Zara și încă se află în colecția actuală atât în magazine cât și pe site. Geanta este de la Musette din colecția de anul trecut, iar pantofii tot de la Zara, dar de vreo 2 ani. Las aici link-ul pentru cireșica asta minunată.
https://www.zara.com/ro/ro/rochie-midi-plisat%C4%83-p04786040.html?v1=34223077&v2=1445722
Pentru o alternativă de pantofi voi pune un link, cu toate că sunt doar simplii pantofi stiletto negri pe care îi puteți găsi oriunde.
https://www.zara.com/ro/ro/pantofi-din-piele-cu-toc-%C3%AEnalt-p16221001.html?v1=37825326&v2=1445634
Iar pentru geantă, pentru că nu mai există pe site cea de la Musette, am găsit ceva pe Asos.
Sper că acest articol să vă fie de folos și să vă ajute. Mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestuia. Pupici și pe curând!