De la Palma la Sa Calobra prin Soller

Plimbarea aceasta a fost preferata soțului meu, nu că eu nu m-aș fi bucurat, însă la început am crezut că am rău de mare și am urcat pe vapor cu inima cât un bob de muștar. Destinația finală a fost Sa Calobra. Inițial noi plecasem din Palma spre Soller doar pentru o plimbare și poze făcute în portul din Soller, dar cum se face că ne-am trezit în vapor și apoi în urmatorul port veți descoperi în urmatoarele rânduri.

Se poate ajunge în cele două porturi prin mai multe metode.

  1. Transportul în comun și anume autobuzul 210 si 211 din stația Intermodală din Plaça España până în Soller, ticketul este de 4 € iar apoi din portul Soller poți merge ori cu Ferry, biletul fiind de 20 €, ori cu taxi dar prețul este între 55 € până în Portul din Sa Calobra
  2. Taxi din Palma până la Sa Calobra direct cu un preț de aproximativ 90 €
  3. Mașina proprie
  4. Tren T1, T2 sau T3 din stația Intermodală până la Lloseta și de acolo taxi până în Sa Calobra, biletul de tren fiind aproximativ 3 € iar taxi aproximativ 60 €.
  5. Ferrocarril de Soller din Plaça España până în orașul Soller la ultima stație a trenului de lemn, de acolo cu tramvaiul până în portul Soller, iar din port cu ferry până în Sa Calobra. Biletul trenului și al tramvaiului este de 32 € dus-întors, iar biletul feribotului dus-întors este de 30 €.

Pentru programul trenului de Soller și al tramvaiului vă las aici un link http://trendesoller.com/en/timetable/.

Noi am ales ultima variantă fără să vrem. Am luat trenul de lemn din Palma , era cât pe ce să îl pierdem dar parcă conductorul trenului ne aștepta pe noi, apoi am luat tramvaiul din gară până în port și apoi vaporul. Cum ziceam și mai devreme nu aveam plănuit sa ajungem la Sa Calobra deoarece mai fusesem o dată însă nu cu vaporul. Așa că am ajuns în port și pe loc ne-am hotărât să mergem la Sa Calobra văzând vaporul gata de plecare, era să îl pierdem și pe acesta, însă am reușit să urcăm. Ca și cum ziua era special aranjată pentru noi de cineva de sus.

Eu am vrut și nu am vrut să urc în vapor deoarece am crezut că am rau de mare, însă nu am zis nimic pentru că iubesc să îmi vad partenerul fericit, iar mie îmi place aventura. Așa că mi-am luat inima în dinți și am urcat. Mare mi-a fost mirarea când am descoperit plăcerea pentru balansul mării din vapor. Fericiți amandoi ca doi copii care se joacă în plaoia calda de vară am așteptat să ajungem în Sa Calobra.

Singurul dezavantaj în Sa Calobra este mancarea pentru o anumită categorie de oameni, și aceia cei care nu mănâncă fructe de mare sau carne. În sensul că nu prea există alte preparate în afară de cele menționate adineauri. Deci sfatul meu pentru cei care nu vor găsi mai nimic este pachețel de acasa sau servirea de cartofi prajiți din respectivele restaurante.

Trenul de lemn care este preferatul meu.
Singura oprire din Palma până la Soller este o zonă de panoramă unde se vede toată localitatea Soller
După ce ne-am săturat de plimbat prin port am colindat și străduțele micuțe de pe coline și din cauza aceasta era cât pe ce să pierdem vaporul.
Trenul ca trenul, dar tramvaiul mi-a făcut fluturi în stomac de fericire.

Sa Calobra este cunoscută pentru plaja cu pietriș și pentru că se află între două stânci. Pentru a ajunge pe plajă am trecut printr-un tunel în stâncă, iar priveliștea de la capătul tunelului te lasă fără respirație.

Dar cam atât despre Sa Calobra, restul vă las pe voi să descoperiți în vacanța ce o veți avea în Mallorca.